Metoda „lasă-l să plângă” (extincția): cum funcționează, vârste și dovezi

Metoda „lasă-l să plângă”, cunoscută în cercetare ca extincție nemodificată, înseamnă să-ți culci bebelușul la o oră de culcare stabilită și să nu mai intri în cameră până dimineața, decât pentru a verifica siguranța și eventualele semne de boală. Așa o definește American Academy of Sleep Medicine (AASM). Este metoda de învățare a somnului cu cea mai puțină implicare directă și se deosebește de consolarea controlată, în care îți verifici bebelușul la anumite intervale. Sursele din Australia și Marea Britanie spun că astfel de metode nu sunt pentru bebelușii sub 6 luni, iar dovezile combină beneficii reale pentru somn cu întrebări încă deschise despre stres.

Acest ghid explică metoda în mod neutru, ca să poți decide. Nu este o recomandare să o folosești, iar multe familii aleg opțiuni mai blânde sau nu folosesc deloc metode de învățare a somnului.

Ce este metoda „lasă-l să plângă”?

În definiția AASM, părinții își culcă copilul la o oră de culcare stabilită și apoi îl ignoră până dimineața, continuând totuși să urmărească siguranța și eventualele semne de boală. Scopul este reducerea plânsului și a strigatului prin eliminarea atenției părintelui ca recompensă pentru acestea.

NCT face distincția între două metode care sunt adesea confundate:

• Metoda „lasă-l să plângă” (extincția): îți lași bebelușul să plângă și nu răspunzi deloc.
• Plânsul controlat (extincția graduală): îți verifici bebelușul ca să știe că ești acolo, dar nu-l liniștești până adoarme din nou. NCT notează că aceasta este numită uneori metoda Ferber.

Dacă te interesează verificările la intervale, vezi „verifică și consolează”, care prezintă pe larg consolarea controlată. AASM mai enumeră o variantă numită „extincție cu prezența părintelui”, în care un părinte rămâne în cameră.

De unde vine metoda „lasă-l să plângă”?

Denumirea vine din psihologia comportamentală, unde „extincția” descrie diminuarea unui comportament odată ce nu mai este recompensat. Cercetătorii din domeniul somnului o studiază sub denumirea de „extincție nemodificată”, iar ea a fost una dintre terapiile evaluate într-o analiză AASM din 2006 a 52 de studii despre tratamente.

Tresillian, serviciul australian pentru părinți, descrie „crying it out” ca pe o denumire mai nouă pentru plânsul controlat, o metodă folosită în anii 1980, și spune că cercetările mai noi despre sănătatea mintală a sugarilor au arătat moduri mai blânde de a sprijini somnul.

De la ce vârstă se folosește metoda „lasă-l să plângă”?

Sursele care menționează o vârstă o plasează la 6 luni sau mai mult:

NCT își explică raționamentul: dacă bebelușii sub 6 luni sunt încurajați să doarmă mai mult și mai profund decât este normal pentru etapa lor, riscul de SIDS ar putea crește, iar învățarea somnului înseamnă adesea o cameră separată, în timp ce împărțirea camerei zi și noapte în primele șase luni ajută la protejarea împotriva SIDS. O analiză sistematică realizată de Douglas și Hill a constatat că nu s-a demonstrat că intervențiile comportamentale pentru somn din primele 6 luni reduc plânsul, previn problemele de somn ulterioare sau protejează împotriva depresiei postnatale.

În SUA, ghidul HealthyChildren.org despre cum să-ți adormi bebelușul (de la American Academy of Pediatrics) nu numește o metodă de învățare a somnului și nici o vârstă pentru aceasta. Sugerează să-ți culci bebelușul somnoros, nu adormit, și să nu te grăbești să liniștești un bebeluș care plânge, pentru că bebelușii au nevoie de timp ca să învețe să adoarmă din nou singuri.

Dacă bebelușul tău s-a născut prematur, întreabă medicul de familie sau asistentul medical comunitar dacă să te ghidezi după vârsta corectată.

Cum se aplică metoda „lasă-l să plângă”, pas cu pas?

Dacă ai decis să o încerci, iată cum se organizează de obicei metoda. Merită să discuți mai întâi despre ea cu medicul de familie sau cu asistentul medical comunitar, mai ales dacă ai îngrijorări legate de sănătatea sau hrănirea bebelușului.

1. Verifică momentul. Bebelușul are peste 6 luni, este sănătos, se hrănește și crește cum era de așteptat și nu există o schimbare mare, cum ar fi o boală sau o mutare.
2. Puneți-vă de acord cu toții. RACGP enumeră dezacordul dintre părinți cu privire la gestionarea somnului drept unul dintre motivele pentru care un plan de somn nu funcționează. Stabiliți planul, inclusiv ce veți face peste noapte, înainte de prima noapte.
3. Decide în privința hrănirilor de noapte. NHS spune că de la 6 la 12 luni s-ar putea ca hrănirile de noapte să nu mai fie necesare, dar unii bebeluși încă au nevoie de ele. Dacă bebelușul tău încă se hrănește noaptea, discută cu asistentul medical comunitar și vezi renunțarea la hrănirile de noapte.
4. Răspunde mai întâi nevoilor lui. HealthyChildren.org sugerează să verifici înainte de orice dacă îi este foame, dacă este obosit sau dacă are dureri. O hrănire completă, un scutec curat și haine confortabile sunt pe primul loc.
5. Pregătește pătuțul în siguranță. Pe spate, pe o saltea fermă și plată, doar cu un cearșaf cu elastic (vezi secțiunea despre siguranță de mai jos).
6. Urmează o rutină de la ora de culcare calmă și previzibilă la aceeași oră în fiecare seară. Vezi rutina de la ora de culcare.
7. Pune bebelușul treaz în pătuț, spune-i noapte bună și ieși.
8. Nu mai intra până la ora de dimineață stabilită, decât pentru a verifica siguranța și eventualele semne de boală. Dacă asculți cu atenție sau folosești un monitor, poți verifica fără să intri.
9. Ține un jurnal de somn. Programul RACGP le oferă părinților un jurnal pentru a urmări progresul. Notează ora de culcare, cât a durat plânsul, trezirile și ora de trezire de dimineață, ca să poți vedea tendința, în loc să judeci nopțile luate separat.

Cum arată de obicei prima săptămână?

Nu există un tipar sigur de la o noapte la alta, iar bebelușii diferă foarte mult. Multe familii constată că primele nopți sunt cele mai grele, iar cât de repede se diminuează plânsul diferă de la un bebeluș la altul, motiv pentru care un jurnal ajută. Așteaptă-te să ai nevoie de planul stabilit și pentru mijlocul nopții, nu doar pentru ora de culcare.

Programul RACGP evaluează progresul după 2 săptămâni. Avertizează și asupra unei explozii de extincție: o revenire a trezirilor de noapte la 2–4 săptămâni după ce acestea s-au oprit, care apare la aproximativ 20% dintre bebeluși, fără o cauză evidentă, cum ar fi febra. Recomandarea este să revii la aceeași tehnică, iar bebelușii revin de obicei la noile obiceiuri de somn după câteva nopți.

Dacă nu s-a îmbunătățit nimic după câteva săptămâni, RACGP sugerează să verifici dacă tehnica este aplicată consecvent, dacă părinții nu sunt de acord cu ea și dacă unul dintre părinți ar putea trece printr-o depresie.

Funcționează metoda „lasă-l să plângă”? Ce spun dovezile

Cercetările susțin extincția pentru somn, dar majoritatea studiilor nu măsoară tot ce contează pentru părinți și puține testează extincția completă separat.

Dovezi că îmbunătățește somnul

• Analiza AASM a 52 de studii a constatat că 94% au raportat că tratamentele comportamentale au funcționat, peste 80% dintre copii având o îmbunătățire semnificativă clinic care a durat 3 până la 6 luni. A găsit un sprijin puternic pentru extincția nemodificată.
• Parametrii de practică AASM din 2006 au clasificat extincția nemodificată drept „standard” (cel mai înalt nivel), dar au găsit dovezi insuficiente pentru a recomanda o anumită metodă în locul alteia.

Dovezi despre efectele pe termen lung

• Un studiu randomizat australian realizat de Gradisar și colegii săi, cu 43 de bebeluși de 6–16 luni, a testat extincția graduală (cu verificări, nu extincția completă) și ajustarea treptată a orei de culcare. Ambele au îmbunătățit somnul. Cortizolul (un hormon al stresului) a scăzut ușor până la moderat, iar 12 luni mai târziu nu au existat diferențe în ceea ce privește atașamentul, emoțiile sau comportamentul.
• O urmărire pe 5 ani a unui studiu australian despre tehnicile comportamentale de somn oferite de asistente medicale la 8–10 luni nu a găsit, la vârsta de 6 ani, diferențe în ceea ce privește problemele emoționale sau comportamentale, stresul, relația copil-părinte sau sănătatea mintală a mamelor. Autorii au concluzionat că tehnicile nu au avut efecte de lungă durată marcante, nici pozitive, nici negative.
• Un studiu britanic realizat de Bilgin și Wolke a urmărit 178 de bebeluși ai căror părinți au raportat cât de des i-au lăsat să plângă. Faptul de a face asta în primele 6 luni nu a fost asociat cu efecte negative asupra atașamentului sau comportamentului la 18 luni. A fost un studiu observațional, nu un studiu al unui program de somn.

Îngrijorări exprimate de cercetători

• Un studiu mic realizat de Middlemiss și colegii săi, cu 25 de bebeluși între 4 și 10 luni incluși într-un program de extincție de 5 zile cu internare, a constatat că, până în ziua 3, bebelușii nu mai arătau suferință la ora de somn, dar cortizolul lor era încă crescut, în timp ce al mamelor scăzuse.
• Douglas și Hill avertizează că intervențiile pentru somn folosite din primele săptămâni riscă să ducă la mai mult plâns problematic, la o oprire mai timpurie a alăptării și la mai multă anxietate maternă.
• HealthyChildren.org subliniază că a-l învăța pe bebeluș să se liniștească singur nu este același lucru cu a-l lăsa să plângă sau cu a-i ignora plânsul.

Pe scurt: extincția are dovezi bune pentru reducerea problemelor de la ora de culcare și a trezirilor de noapte la bebelușii mai mari, studiile despre metode înrudite nu au găsit efecte negative pe termen lung, iar întrebările despre stresul pe termen scurt rămân deschise.

Cui i se potrivește metoda „lasă-l să plângă” și cui nu?

Se poate potrivi familiilor în care:

• bebelușul are peste 6 luni, este sănătos și crește bine
• trezirile de noapte sau culcările lungi epuizează familia
• ambii părinți sunt de acord și se simt în stare să o urmeze
• metodele mai blânde nu au funcționat sau preferi o abordare scurtă și consecventă

Nu este potrivită când:

• bebelușul are sub 6 luni
• bebelușul este bolnav, are dureri sau există îngrijorări legate de hrănire, greutate sau sănătate (discută mai întâi cu medicul de familie)
• treceți printr-o schimbare mare, cum ar fi o mutare, o creșă nouă sau un frățior nou
• să asculți plânsul ți se pare de nesuportat. RACGP recomandă să te gândești la impactul fiecărei metode asupra părinților, iar liniștirea receptivă sau retragerea treptată ți s-ar putea potrivi mai bine
• unul dintre părinți se confruntă cu o dispoziție scăzută. Cere mai întâi sprijin pentru asta; vezi starea emoțională după naștere

Ce reguli de siguranță se aplică și când ar trebui să mă opresc?

Regulile de bază pentru somnul în siguranță se aplică la fiecare somn, indiferent de metoda de adormire pe care o folosești. NICHD Safe to Sleep și Red Nose recomandă:

• culcat pe spate, cu capul și fața descoperite
• o saltea fermă, plată și dreaptă, doar cu un cearșaf cu elastic, și nimic moale sau liber în pătuț
• fără saci de dormit, înfășări sau pături cu greutăți
• propriul loc de dormit sigur în camera ta cel puțin în primele 6 luni
• un mediu fără fum de țigară

NICHD recomandă să-ți culci bebelușul pe spate la fiecare somn, inclusiv la somnurile de zi, până la vârsta de 1 an. Vezi somnul în siguranță pentru amenajarea completă.

Oprește-te și intră în cameră dacă plânsul sună altfel, dacă bebelușul a vomitat sau dacă crezi că este bolnav. Folosește ghidul NHS pentru ajutor urgent:

Mergi astăzi la medicul de familie dacă bebelușul are febră și pare bolnav, nu se hrănește sau dacă ești îngrijorat. Pune planul pe pauză până se simte mai bine.

Ai grijă și de tine. Dacă plânsul e prea mult pentru tine, e în regulă să te oprești. Dacă simți că ai ajuns la capătul puterilor, pune bebelușul în siguranță în pătuț și îndepărtează-te câteva minute, apoi sună la medicul tău sau un serviciu local de sănătate a copilului. Dacă ai gânduri să-ți faci rău ție sau bebelușului, sună la o linie locală de sprijin în criză sau la numărul local de urgență.

Cum se compară metoda „lasă-l să plângă” cu alte metode?

Pentru o comparație a tuturor opțiunilor, vezi prezentarea generală a metodelor de învățare a somnului. AASM nu a găsit nicio metodă clar mai bună decât celelalte, așa că cea mai bună este de obicei cea pe care familia ta o poate aplica consecvent și cu care se simte confortabil.